Viata pe un peron (go back »)

una dintre cele mai frumoase carti pe care le-am citit. dar nu despre asta vroiam sa vorbesc. ci despre oameni.

ne traim viata intr-o asteptare continua. suntem tineri. vrem. parca asta ar fi verbul care guverneaza secolul. vrem bani. vrem faima. vrem o slujba buna, eventual la o multinationala. vrem un cerc social mare. vrem sa fim in rand cu lumea. o casa moderna. tot felul de lucruri inutile in casa. haine. masini. femei. barbati. admiratie. un telefon care sa faca omleta pentru noi. cel mai performant computer. nu mai vrem o familie fericita. nu mai vrem cultura. nu mai vrem un exemplar rar dintr-o carte. o seara cu familia. nu vrem sa facem mancare. sa avem un animal de casa. nu vrem nici copii. ne incomodeaza. adunam numai pentru noi. ce lasam in urma? un ambalaj de mancare chinezeasca. o sticla de cola pe care primul om a strazii o va aduna de pe jos, sorbind cu aviditate ultimele picaturi din licoarea cafenie. un ambalaj de cafea lavazza. un pantof nike rupt. o guma de mestecat. un memory card de un giga, prea mic sa mai cuprinda informatia pe care vrem sa o luam cu noi.

dar mai sunt si visatori. ei viseaza. iar cand cresc mari, se fac doctori, contabili sau profesori. si nu pot sa lucreze pentru ca intra prea frumos lumina pe fereastra. sau pentru ca iubesc prea mult. si se lasa prada visului. ei sunt cei mai frumosi oameni. pentru ca se smulg imediat din banal. noi avem nevoie de surogate. ne trebuie blogul. filmele. cartile. sexul. ne trebuie calatorii in locuri indepartate. restaurante scumpe. blanuri. gadgeturi. ei pot fi fericiti prin ei insisi. ei nu castiga bani, ei fac ceea ce le place. ei stiu de ce trebuie sa traim. ei stiu ca lucrurile simple sunt importante.

stiu ca voi sunteti oameni ocupati. voi nu vreti sa ascultati un copil vorbind despre fericire. voi stiti mai bine. voi stiti de ce aveti nevoie si ce trebuie sa faceti ca sa obtineti ce vreti. eu doar ma joc pe tastatura, pentru ca nu am fost pusa fata in fata cu greutatile vietii. de unde stiti? cum puteti fi asa siguri? voi faceti societatea sa mearga, nu? voi ajutati economia, nu? voi sunteti importanti, nu? visatorii traiesc pe spinarea voastra, nu? daca nu ati fi voi, oamenii pragmatici, totul s-ar duce de rapa, nu?

dar eu pot sa stau in ploaie fara teama ca o sa mi se scurga machiajul, ca o sa mi se ude actele importante, telefonul supervaloros, ca o sa mi se strice coafura sau ca ploaia ma impiedica sa ajung la o intalnire importanta.

In fara sens